Vitamina C, numită și acid ascorbic, este o vitamină hidrosolubilă pe care organismul uman nu o poate sintetiza singur, fiind nevoie să își ia doza din alimentație și din suplimente. Este necesară pentru biosinteza colagenului și a anumitor neurotransmițători, în metabolismul glucozei, al acidului folic și al anumitor aminoacizi, în neutralizarea radicalilor liberi și a nitrozaminelor, în reacții imunologice, precum și în absorbția fierului la nivelul tubului digestiv.
Țesuturile cu cel mai mare procent de vitamina C - de 100 de ori mai mai mare față de nivelul din plasma sangvină — sunt glandele suprarenale, glanda pituitară, timusul, corpus luteum și retina. Creierul, splina, plămânii, nodul limfatic, ficatul, tiroida, mucoasa intestinului subțire, leucocita, pancreasul, rinichiul și glandele salivare au o concentrație de vitamina C de la 10 până la 50 de ori mai mare decât cea conținută în plasmă. De aceea, când apare o deficiență de vitamina C, acestea sunt primele organe afectate.
Există numeroase dovezi științifice ce susțin utilizarea terapiei cu vitamina C. De la descoperirea ei în anul 1937 și până astăzi s-au publicat cel puțin 59000 de articole care au în titlu vitamina C, iar în 3 000 000 de articole este abordată tema vitaminei C sau cel puțin sunt amintite efectele ei. Aceasta este unul din cei mai eficienți agenți antivirali, având abilitatea de a neutraliza și elimina un număr mare de compuși toxici. Unele clinici utilizează tehnica administrării intravenoase a vitaminei C în scopul tratării a numeroase afecțiuni.
Această metodă asigură nu doar ameliorarea simptomatologiei diferitelor afecțiuni acute (artrita, boala Lyme, infecții bacteriene, infecții virale, sindroame dureroase, cancer etc.), ci și tratamentul pacienților diagnosticați cu boli cronice, precum și a celor ce doresc să-și mențină starea de sănătate în parametri optimi.
Vitamina C din surse naturale este reținută un timp mai îndelungat în organism decât cea sintetică și are o biodisponibilitate mai mare în sânge și ficat. Deși cele mai populare alimente care conțin vitamina C sunt citricele, acestea au fost de mult surclasate de alte fructe și legume care vin cu un aport mai mare din această substanță vitală organismului uman.
- Camu camu
Camu-camu este un arbust mic și tufos, cu denumirea științifică de
Myrciaria dubia, care crește în special în Amazonia Peruviană, în zonele inundabile ale acesteia. Este rezistent și în climatele subtropicale, chiar la câteva grade peste îngheț, producând fructe mici și rotunde, asemănătoare cu cireșele, din decembrie până în aprilie. Fructele de
camu-camu sunt foarte apreciate datorită conținutului mare de vitamina C, fapt ce a generat în ultimii ani o cerere mare pe piețele internaționale de produse naturale. Dacă portocalele asigură 500-4000 ppm vitamina C iar acerola 16000-172000 ppm, camu camu conțin până la 500000 ppm, mai exact până la 3g vitamina C la 100g de fructe. Totodata,
camu camu este bogat în fosfor, calciu, potasiu, fier, aminoacizi, riboflavină și niacină.
- Acerola
Acerola (Malpighia glabra), cunoscută și sub numele de vișină de Barbados, vișină tropicală sau cireașă portoricană, este o specie subtropicală specifică regiunii Caraibelor. Este recunoscută pe plan internațional pentru puterea ei antioxidantă și cantitatea extraordinară de Vitamina C pe care o conține (mai exact, o concentrație de 1000-4500mg/100g, considerabil mai mare decât cea a portocalelor, lămâilor sau chiar a fructelor de pădure). Fructele mature sunt cărnoase şi suculente, cu un gust dulce-acrişor. În medicina populară din Brazilia,
acerola era utilizată ca hemostatic și întăritor al inimii.
- Fructul de baobab
Arborele
baobab este unul dintre cei mai reprezentativi copaci din Africa, Arabia, Australia și Madagascar, uimindu-ne prin proporțiile sale (o circumferință de 9-10 metri și până la 25 metri în înălțime). Face parte dintre plantele care au o viață lungă, putând trăi chiar și câteva mii de ani. Cunoscuți și sub denumirea științifică de
Adansonia digitata, copacii de
baobab produc fructe ale căror pulpă, semințe și frunze sunt asociate cu multe beneficii asupra sănătății.
Pudra de baobab se formează în interiorul fructului cu coajă tare prin deshidratare naturală, prin urmare ceea ce ajungem să consumăm nu este un produs procesat. Are o culoare alb-cremoasă și un gust unic, ce poate fi descris ca o combinație de caramel, pară și vanilie, cu tonuri subtile de grapefruit. Cantitatea de vitamina C conținută este de 58% din DZR la 20 g (aprox. 2 linguri) de
pudră de baobab. Poate fi folosită la prepararea băuturilor, dulciurilor sau sosurilor.
- Incan berries
Incan berries (Physalis peruviana) este denumirea oficială a fructului cu origini în America de Sud, care mai poartă și denumirea de cătină incașă. Se cultivă în țări precum Chile, Peru, Ecuador, Columbia, Africa de Sud, SUA sau Madagascar, principalii producători fiind Columbia, Kenia și Zimbavwe. Physalis peruviana este considerat a fi unul dintre cele mai gustoase fructe din lume. Are un aspect deosebit dat de culoarea portocaliu închis, este acoperit de un înveliș extern creponat asemănător felinarelor chinezești, iar frunzele au marginile crestate și cresc în spirală. În formă deshidratată, seamănă cu stafidele aurii și au un gust specific – o combinație între dulce-acru-amar, ca un șerbet de lămâie. O porție de fructe uscate de 28 de gram conține 112 calorii, 170% din DZR de vitamina A, 20% din DZR de vitamina C, 8% din DZR de calciu și 12% din DZR de fier.
- Varza kale
Uşor de cultivat pe tot parcursul anului, rezistentă la îngheț şi extrem de bogată în nutrienţi,
kale este o plantă din familia cruciferelor care şi-a câştigat pe bună dreptate renumele de superfood. Conține mai mult calciu decât laptele, mai mult fier decât carnea de vită și peste 45 de tipuri de antioxidanți. Este una dintre legumele cu cea mai mare cantitate de vitamina C, mai exact 134% din DZR la 67 g de produs proaspăt. Este cultivată de mai bine de 2000 de ani, dar a început să devină populară mai ales după cel de-al doilea război mondial. Culorile frunzelor de
varză kale alternează între verde luminos şi verde întunecat, până la nuanțe de violet sau maro. Are o aromă dulce şi uşor înţepătoare, cu o savoare astringentă datorită conţinutului mare de fier.
Varza kale are beneficii uimitoare atât pentru sistemul digestiv, cât și pentru cel cardiovascular. Mai mult decat atât, prezența antioxidanților favorizează detoxifierea ficatului, rinichilor și colonului.
- Măceșele
Măceșul (Rosa Canina) este o plantă sălbatică, dar și decorativă, un aliment delicios, dar și un remediu de excepție. În țara noastră face parte din flora spontană, fiind cunoscut și sub denumirile populare de cacadâr, trandafirul-câinelui, calcaderiu, rujă sau rujită. Arbustul are o tulpină ramificată, acoperită de țepi mici, ascuțiți, sub formă de cârlig și crește până la 1-3 m în înălțime. Fiind înrudit cu trandafirul, este încântător ca înfățișare, primăvara fiind acoperit de flori parfumate, de un alb-rozuliu. Când ajung la maturitate, fructele capătă culoarea portocaliu-roșiatică și conțin o cantitate foarte mare de vitamina C (de 40 de ori mai multă decât lămâile și de 10 ori mai multă decât coacăzele negre). De la arbustul de
măceș, în scop terapeutic, mai sunt recoltate petalele bogate în uleiuri eterice și semințele care au un conținut bogat de acizi grași esențiali și vitamine. Nutrienții conținuți în
fructele de măceș oferă organismului proprietăți viaminizante, tonice, imunostimulatoare, oxido-reducătoare și relaxante.
- Moringa
Moringa este un copac unic, incredibil de nutritiv și foarte valoros pentru proprietățile lui curative. Prezintă ciorchini de frunze mici, ovale, și flori frumos mirositoare de culoare crem. Avându-și rădăcinile în nord-vestul Indiei, dar fiind cultivat și în Africa, Asia sau America de Sud, copacul de
moringa (sau Moringa Oleifera – una dintre cele mai cultivate varietăți de
moringa) a fost apreciat de-a lungul miilor de ani. Toate părțile lui componente – rășină, fructe, frunze, scoarță, rădăcină, semințe și ulei de semințe – au fost utilizate în tratarea diferitelor boli, în special a celor cardiovasculare și gastrointestinale. Printr-o comparație la gram, frunzele de
moringa conțin de șapte ori mai multă vitamina C decât portocalele, mai mult calciu decât laptele, mai mult potasiu decât bananele și mai multă vitamina A decât morcovii. Arborele de
moringa prezintă interes și din punct de vedere ecologic. Cercetările efectuate în cadrul “High Institute of Public Health”, Egipt, arată ca semințele de Moringa Oleifera purifică apa murdară prin eliminarea bacteriilor și reziduurilor.
Pudra de moringa poate fi adăugată în shake-uri, smoothie-uri, presărată peste salate sau dizolvată într-un pahar cu apă.
- Pudra de merișoare
Merișoarele (Vaccinium vitis idaea) sau afinele roșii de pădure, fac parte din aceeași familie cu afinele și sunt fructele unui arbust originar din America de Sud. Au fost consumate ca hrană pentru prima dată de către amerindieni, care le considerau un fruct sacru, reprezentând pacea și prietenia. Frunzele de merișor sunt mereu verzi, iar arbustul rezistă la condiții meteo din cele mai vitrege, cu temperaturi de până la -40°C și vânturi puternice. Rotunjite, mici, dar zemoase,
merișoarele au un gust plăcut, dulce-acrișor. Cu proprietăți antiinfecțioase și antioxidante remarcabile, au fost utilizate încă din vechime, pentru tratarea diverselor afecțiuni precum infecțiile și bolile cardiovasculare.
Pudra de merișor se poate adăuga în smoothie-uri, mâncăruri raw-vegane sau se poate presăra peste deserturi, ca element decorativ pe care i-l conferă culoarea ei veselă, de un roz drajeu. O cantitate de 5 g de pulbere de
merișoare este echivalentul a 60 g de fructe proaspete și conține aproximativ 10% din DZR de vitamina C.
Țesuturile cu cel mai mare procent de vitamina C - de 100 de ori mai mai mare față de nivelul din plasma sangvină — sunt glandele suprarenale, glanda pituitară, timusul, corpus luteum și retina. Creierul, splina, plămânii, nodul limfatic, ficatul, tiroida, mucoasa intestinului subțire, leucocita, pancreasul, rinichiul și glandele salivare au o concentrație de vitamina C de la 10 până la 50 de ori mai mare decât cea conținută în plasmă. De aceea, când apare o deficiență de vitamina C, acestea sunt primele organe afectate.
Există numeroase dovezi științifice ce susțin utilizarea terapiei cu vitamina C. De la descoperirea ei în anul 1937 și până astăzi s-au publicat cel puțin 59000 de articole care au în titlu vitamina C, iar în 3 000 000 de articole este abordată tema vitaminei C sau cel puțin sunt amintite efectele ei. Aceasta este unul din cei mai eficienți agenți antivirali, având abilitatea de a neutraliza și elimina un număr mare de compuși toxici. Unele clinici utilizează tehnica administrării intravenoase a vitaminei C în scopul tratării a numeroase afecțiuni. 
Această metodă asigură nu doar ameliorarea simptomatologiei diferitelor afecțiuni acute (artrita, boala Lyme, infecții bacteriene, infecții virale, sindroame dureroase, cancer etc.), ci și tratamentul pacienților diagnosticați cu boli cronice, precum și a celor ce doresc să-și mențină starea de sănătate în parametri optimi.
Vitamina C din surse naturale este reținută un timp mai îndelungat în organism decât cea sintetică și are o biodisponibilitate mai mare în sânge și ficat. Deși cele mai populare alimente care conțin vitamina C sunt citricele, acestea au fost de mult surclasate de alte fructe și legume care vin cu un aport mai mare din această substanță vitală organismului uman.
Camu-camu este un arbust mic și tufos, cu denumirea științifică de Myrciaria dubia, care crește în special în Amazonia Peruviană, în zonele inundabile ale acesteia. Este rezistent și în climatele subtropicale, chiar la câteva grade peste îngheț, producând fructe mici și rotunde, asemănătoare cu cireșele, din decembrie până în aprilie. Fructele de camu-camu sunt foarte apreciate datorită conținutului mare de vitamina C, fapt ce a generat în ultimii ani o cerere mare pe piețele internaționale de produse naturale. Dacă portocalele asigură 500-4000 ppm vitamina C iar acerola 16000-172000 ppm, camu camu conțin până la 500000 ppm, mai exact până la 3g vitamina C la 100g de fructe. Totodata, camu camu este bogat în fosfor, calciu, potasiu, fier, aminoacizi, riboflavină și niacină.
Acerola (Malpighia glabra), cunoscută și sub numele de vișină de Barbados, vișină tropicală sau cireașă portoricană, este o specie subtropicală specifică regiunii Caraibelor. Este recunoscută pe plan internațional pentru puterea ei antioxidantă și cantitatea extraordinară de Vitamina C pe care o conține (mai exact, o concentrație de 1000-4500mg/100g, considerabil mai mare decât cea a portocalelor, lămâilor sau chiar a fructelor de pădure). Fructele mature sunt cărnoase şi suculente, cu un gust dulce-acrişor. În medicina populară din Brazilia, acerola era utilizată ca hemostatic și întăritor al inimii.
Arborele baobab este unul dintre cei mai reprezentativi copaci din Africa, Arabia, Australia și Madagascar, uimindu-ne prin proporțiile sale (o circumferință de 9-10 metri și până la 25 metri în înălțime). Face parte dintre plantele care au o viață lungă, putând trăi chiar și câteva mii de ani. Cunoscuți și sub denumirea științifică de Adansonia digitata, copacii de baobab produc fructe ale căror pulpă, semințe și frunze sunt asociate cu multe beneficii asupra sănătății. Pudra de baobab se formează în interiorul fructului cu coajă tare prin deshidratare naturală, prin urmare ceea ce ajungem să consumăm nu este un produs procesat. Are o culoare alb-cremoasă și un gust unic, ce poate fi descris ca o combinație de caramel, pară și vanilie, cu tonuri subtile de grapefruit. Cantitatea de vitamina C conținută este de 58% din DZR la 20 g (aprox. 2 linguri) de pudră de baobab. Poate fi folosită la prepararea băuturilor, dulciurilor sau sosurilor.
Incan berries (Physalis peruviana) este denumirea oficială a fructului cu origini în America de Sud, care mai poartă și denumirea de cătină incașă. Se cultivă în țări precum Chile, Peru, Ecuador, Columbia, Africa de Sud, SUA sau Madagascar, principalii producători fiind Columbia, Kenia și Zimbavwe. Physalis peruviana este considerat a fi unul dintre cele mai gustoase fructe din lume. Are un aspect deosebit dat de culoarea portocaliu închis, este acoperit de un înveliș extern creponat asemănător felinarelor chinezești, iar frunzele au marginile crestate și cresc în spirală. În formă deshidratată, seamănă cu stafidele aurii și au un gust specific – o combinație între dulce-acru-amar, ca un șerbet de lămâie. O porție de fructe uscate de 28 de gram conține 112 calorii, 170% din DZR de vitamina A, 20% din DZR de vitamina C, 8% din DZR de calciu și 12% din DZR de fier.
Uşor de cultivat pe tot parcursul anului, rezistentă la îngheț şi extrem de bogată în nutrienţi, kale este o plantă din familia cruciferelor care şi-a câştigat pe bună dreptate renumele de superfood. Conține mai mult calciu decât laptele, mai mult fier decât carnea de vită și peste 45 de tipuri de antioxidanți. Este una dintre legumele cu cea mai mare cantitate de vitamina C, mai exact 134% din DZR la 67 g de produs proaspăt. Este cultivată de mai bine de 2000 de ani, dar a început să devină populară mai ales după cel de-al doilea război mondial. Culorile frunzelor de varză kale alternează între verde luminos şi verde întunecat, până la nuanțe de violet sau maro. Are o aromă dulce şi uşor înţepătoare, cu o savoare astringentă datorită conţinutului mare de fier. Varza kale are beneficii uimitoare atât pentru sistemul digestiv, cât și pentru cel cardiovascular. Mai mult decat atât, prezența antioxidanților favorizează detoxifierea ficatului, rinichilor și colonului.
Măceșul (Rosa Canina) este o plantă sălbatică, dar și decorativă, un aliment delicios, dar și un remediu de excepție. În țara noastră face parte din flora spontană, fiind cunoscut și sub denumirile populare de cacadâr, trandafirul-câinelui, calcaderiu, rujă sau rujită. Arbustul are o tulpină ramificată, acoperită de țepi mici, ascuțiți, sub formă de cârlig și crește până la 1-3 m în înălțime. Fiind înrudit cu trandafirul, este încântător ca înfățișare, primăvara fiind acoperit de flori parfumate, de un alb-rozuliu. Când ajung la maturitate, fructele capătă culoarea portocaliu-roșiatică și conțin o cantitate foarte mare de vitamina C (de 40 de ori mai multă decât lămâile și de 10 ori mai multă decât coacăzele negre). De la arbustul de măceș, în scop terapeutic, mai sunt recoltate petalele bogate în uleiuri eterice și semințele care au un conținut bogat de acizi grași esențiali și vitamine. Nutrienții conținuți în fructele de măceș oferă organismului proprietăți viaminizante, tonice, imunostimulatoare, oxido-reducătoare și relaxante.
Moringa este un copac unic, incredibil de nutritiv și foarte valoros pentru proprietățile lui curative. Prezintă ciorchini de frunze mici, ovale, și flori frumos mirositoare de culoare crem. Avându-și rădăcinile în nord-vestul Indiei, dar fiind cultivat și în Africa, Asia sau America de Sud, copacul de moringa (sau Moringa Oleifera – una dintre cele mai cultivate varietăți de moringa) a fost apreciat de-a lungul miilor de ani. Toate părțile lui componente – rășină, fructe, frunze, scoarță, rădăcină, semințe și ulei de semințe – au fost utilizate în tratarea diferitelor boli, în special a celor cardiovasculare și gastrointestinale. Printr-o comparație la gram, frunzele de moringa conțin de șapte ori mai multă vitamina C decât portocalele, mai mult calciu decât laptele, mai mult potasiu decât bananele și mai multă vitamina A decât morcovii. Arborele de moringa prezintă interes și din punct de vedere ecologic. Cercetările efectuate în cadrul “High Institute of Public Health”, Egipt, arată ca semințele de Moringa Oleifera purifică apa murdară prin eliminarea bacteriilor și reziduurilor. Pudra de moringa poate fi adăugată în shake-uri, smoothie-uri, presărată peste salate sau dizolvată într-un pahar cu apă.
Merișoarele (Vaccinium vitis idaea) sau afinele roșii de pădure, fac parte din aceeași familie cu afinele și sunt fructele unui arbust originar din America de Sud. Au fost consumate ca hrană pentru prima dată de către amerindieni, care le considerau un fruct sacru, reprezentând pacea și prietenia. Frunzele de merișor sunt mereu verzi, iar arbustul rezistă la condiții meteo din cele mai vitrege, cu temperaturi de până la -40°C și vânturi puternice. Rotunjite, mici, dar zemoase, merișoarele au un gust plăcut, dulce-acrișor. Cu proprietăți antiinfecțioase și antioxidante remarcabile, au fost utilizate încă din vechime, pentru tratarea diverselor afecțiuni precum infecțiile și bolile cardiovasculare. Pudra de merișor se poate adăuga în smoothie-uri, mâncăruri raw-vegane sau se poate presăra peste deserturi, ca element decorativ pe care i-l conferă culoarea ei veselă, de un roz drajeu. O cantitate de 5 g de pulbere de merișoare este echivalentul a 60 g de fructe proaspete și conține aproximativ 10% din DZR de vitamina C.