Reishi sau “medicamentul regilor”
Reishi este una dintre cele mai vechi și valoroase ciuperci din medicina tradițională chineză și este descrisă alături de Ginseng ca fiind printre cele mai importante elixire. Venerată de peste 2000 de ani, reishi a fost folosită de călugări, adepți taoiști și căutători spirituali din toată Asia, cu convingerea că ajută la calmarea minții, la diminuarea stărilor tensionate, la întărirea nervilor și la construirea voinței care duce în final la obținerea înțelepciunii. Astfel, reishi a câștigat numele de “ciuperca puterii spirituale ". Cunoscută și sub denumirea de "medicamentul regilor", una dintre cele mai vechi utilizări ale ei a fost ca tonic special preparat pentru împărații care căutau nemurirea. Demult, era considerată o comoară mai mare decât orice bijuterie, fiind foarte greu de ajuns la îndemâna oamenilor obișnuiți datorită costului ridicat și rarității sale.
Vom enumera în continuare câteva dintre cele mai importante beneficii ale acestei ciuperci. 1. Sistemul imunitar Reishi conține sute de molecule active care promovează sistemul imunitar, longevitatea, sănătatea sistemulului vascular și sănătatea creierului (prin regenerarea celulelor gliale nervoase cu rol în hrănirea neuronilor). Una dintre aceste componente se numește Ganoderma Lucidum Peptide și este considerată a fi responsabilă pentru capacitatea sa antioxidantă, conținând polizaharide și triterpene care vizează inflamația din corp. Triterpenele oferă, de asemenea, protecție împotriva virușilor, infecțiilor fungice și microbiene, dovedindu-se niște elemente de bază pentru sănătatea sistemului digestiv, încurajând producerea de bacterii bune. Acest lucru duce la o digestie optimă, ceea ce ajută la absorbția mai multor nutrienți din alimentele pe care le consumăm. Este bine cunoscut faptul că sănătatea intestinelor joacă un rol esențial în menținerea unui sistem imunitar puternic. "Ciuperca minune” mai conține acizi grași, alcaloizi, vitamine și germaniu organic, atenuând manifestarile neplacute produse de agenții alergeni, de chimio și radioterapie. În cazul tumorilor canceroase, reishi ajută prin creșterea numărului de celule albe și a hemoglobinei. De câțiva ani încoace, beneficiile ciupercii reishi asupra unei game largi de tipuri de cancer sunt îndelung cercetate și bine documentate. 2. Sănătatea ficatului Ciuperca reishi este un cunoscut antiinflamator și adaptogen. În mod normal, organismul uman este capabil să controleze eficient efectele stresului prin mai multe mecanisme, în funcție de stimulii pe care îi primește. Însă oricât de complexe ar fi organismele noastre, nu le putem agresa în permanență fără să obținem la un moment dat un raspuns negativ puternic, care schimbă balanța internă și dă astfel naștere unor dezechilibre majore. Adaptogenii ajută organismul să răspundă stimulilor de stres din mediu și să normalizeze funcțiile fiziologice. Aceștia au efecte de echilibrare a sistemului intern, cresc rezistența organismului la stresul psihic și emoțional, neinterferând cu funcțiile normale ale organismului. Calitățile adaptogene ale ciupercii reishi contribuie, de asemenea, la îmbunătățirea funcției hepatice, ficatul fiind responsabil pentru spălarea toxinelor din organism. 3. Ajutor în alergii Beneficiile ciupercii reishi nu se opresc aici. Compușii săi antiinflamatori inhibă histamina, substanță responsabilă de reacțiile alergice, oferindu-ne posibilitatea de a reduce simptomele alergiilor. 4. Suport pentru sistemul cardiovascular Studiile arată că reishi poate reduce inflamația din vasele de sânge în timp ce echilibrează nivelul hormonilor (hipertensiunea arterială și colesterolul ridicat pot fi cauzate de problem hormonale). Această ciupercă întărește sistemul cardiovascular și reduce tensiunea arterială, fiind un susținător important al sănătății inimii. Reishi este o ciupercă relativ rar de găsit în sălbăticie, ea crescând de cele mai multe ori pe tulpinile copacilor precum stejarii, ulmii, fagii, mesteacănii sau arțarii. Cele mai folosite specii de reishi sunt cele de culoare roșie, deși reishi se poate găsi sub încă cinci alte culori: negru, verde, galben, violet și alb. Datorită reputației sale, în momentul de față, pe piață există numeroase surse de reishi sub formă de pudră, extracte, tincturi sau ceaiuri. Crud și sănătos vă oferă această ciupercă gata de consum, dintr-o sursă sigură, organică. Daca e să tragem niste concluzii, vom spune că reishi este un aliat cunoscut încă din antichitate pentru bunăstare și un echilibru general, fiind considerată unul dintre cele mai de seamă instrumente naturale pentru menținerea sănătății. Având în vedere sursele de stres cu care ne lovim zilnic în lumea modernă, credem cu tărie că acest prieten de nădejde, cunoscut sub numele de reishi, își va face loc în casele voastre și vă va susține în călătoria fiecaruia dintre voi către o sănătate optimă. Bibliografie: https://www.indigo-herbs.co.uk/natural-health-guide/benefits/reishi-mushroom https://www.healthline.com/health/reishi-mushroom-key-to-immortality#1 https://www.scienceabc.com/nature/how-are-mushrooms-more-similar-to-humans-than-plants.html https://www.thealchemistskitchen.com/blogs/blog/53300675-reishi-the-mushroom-of-immortality

Lasă un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de a fi publicate