LICHIOR DE OUĂ RAW-VEGAN
Maca este o plantă ce aparține familiei cruciferelor, fiind înrudită cu ridichea, varza și broccoliul. Numită și ginseng peruvian, a fost folosită de multe culturi drept potențator al fertilității și libidoului, în special pentru bărbați, fiind considertă unul dintre cei mai puternici afrodisiaci naturali.Este bogată în vitamine și minerale, are un gust dulce-picant și o aromă bogată de melasă caramelizată care se îmbină perfect cu gustul de cacao. Maca (pulberea de rădăcină) este alcătuită din aproximativ 18% proteine, 76,5% carbohidraţi, 5% grăsimi şi 8,5% fibre. Având un efect energizant, se recomandă să fie consumată în prima parte a zilei.
Lichior de ouă fără lichior și fără ouă. În varianta clasică, excluzând alcoolul, părinții noștri îl mai numeau și lapte de pasăre sau gogo-mogo. Americanii îl cunosc sub numele de eggnog. Noi l-am adus în varianta raw-vegană, cu nuci și semințe, pudre magice precum cea de maca și fructe coapte care își unesc împreună forțele pentru obținerea unui desert delicios și sănătos pentru copiii mari și mici. O cremă fină și subțire de vanilie aromată cu diverse mirodenii. Se poate servi caldă sau rece, cu un cub de gheaţă, garnisită cu frişcă de cocos sau pudrată cu scorțișoară. Merge de minune alături de câteva tablete de ciocolată albă raw-vegană. Ingrediente (pentru două porții): Instrucțiuni:
  • Adăugați toate ingredientele într-un blender de putere mare și blenduiți până la omogenizarea completă
  • Se varsă compoziția în două pahare și se servește imediat
Poftă la savurat! Pont 1 - Laptele de nuci pecan poate fi înlocuit cu lapte de migdale sau de ovăz, caz în care culoarea băuturii va fi mai deschisă Pont 2 - Curmalele medjool împreună cu mirodeniile pot fi înlocuite cu 3-4 lingurițe de mierea de iarnă no.1 de la TERRA APIS, îmbogățită cu cardamom bio, scorțișoară cassia bio, scorțișoară ceylon, ghimbir bio, ienibahar, cuișoare, vanilie și nucșoară Pont 3 – Vă puteți juca cu cantitățile de mirodenii, adăugând mai mult sau mai puțin decât în rețetă, în funcție gustul și preferințele personale

Lasă un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de a fi publicate