Intoleranța la lactoză, cea mai frecventă formă de intoleranță alimentară, este o afecțiune caracterizată prin incapacitatea de a digera și absorbi lactoza, care se manifestă clinic prin simptome gastrointestinale induse de consumul de lapte și de derivați ai acestuia.
În mod normal, dizaharidul din lapte – lactoza – este scindat în intestinul subțire în glucoză și galactoză, sub acțiunea enzimatică a lactazei. Doar aceste monozaharide pot fi absorbite prin mucoasa intestinului subțire. În cazul unui deficit de lactază, moleculele de lactoză rămân nescindate și nu pot fi absorbite; lactoza trece în intestinul gros, unde va suferi un proces de fermentație, sub acțiunea florei bacteriene.
Intoleranţa la lactoză este confundată adesea cu alergia la lapte, însă acestea două sunt extrem de diferite: în timp ce intoleranţa la lactoză este cauzată de deficienţa enzimei lactază, alergia la lapte apare ca răspuns al sistemului imunitar (o hipersensibilizare de tip imuno-alergic) la proteinele din lapte.
Intoleranța la lactoză este cel mai răspândit deficit enzimatic și este condiționat genetic; aceasta este provocată de o activitate enzimatică redusă sau absentă a lactazei. Din punct de vedere al cauzei deficitului enzimatic, se descriu 3 forme de intoleranță la lactoză:
01Intoleranța congenitală la lactoză
O afecțiune foarte rară, caracterizată prin incapacitatea de a sintetiza lactaza. Se manifestă clinic prin diaree apoasă la inițierea alimentației naturale.
02Intoleranța primară la lactoză
Rezultă ca urmare a reducerii fiziologice progresive, odată cu vârsta, a activității lactazei din enterocite. Acest proces, caracteristic tuturor mamiferelor, nu se aplică în totalitate la om (ca urmare a unui fenomen de adaptare), astfel că, la o parte din populație (în special cea din nord-vestul Europei), activitatea enzimatică persistă și la vârsta adultă și se asociază cu o bună toleranță a produselor lactate.
La persoanele care nu prezintă persistența lactazei, declinul activității enzimatice începe, de obicei, la vârsta preșcolară (2-6 ani), însă se poate înregistra și un debut tardiv, la orice vârstă.
Momentul și rata de reducere a nivelului de lactază sunt determinate genetic, prin existența unui polimorfism T/C în poziția 13910 a genei lactazei care condiționează cantitatea de lactază din intestin. Prin analiza acestui polimorfism, s-a depistat o variantă genetică asociată cu lipsa de persistență a lactazei la adult. Persoanele care prezintă acest genotip sunt predispuse la intoleranță primară la lactoză și asociază, de asemenea, un risc crescut de osteoporoză și fracturi, ca urmare a unei densități minerale osoase scăzute. Astfel, printr-un test de biologie moleculară, se poate depista predispoziția genetică pentru intoleranță primară și poate fi făcut diagnosticul diferențial cu intoleranța secundară la lactoză.
Se estimează o prevalență globală de 75% a deficitului de lactază; pot fi afectate persoane aparținând oricărei rase, însă prevalența cea mai ridicată se înregistrează în rândul populației asiatice, sud-americane și africane. Trebuie subliniat faptul că nu în toate cazurile deficitul de lactază este însoțit de manifestări clinice. În Europa, procentul populației afectate variază de la 2% in Scandinavia, până la 70% în sudul Italiei și Turcia.
03Intoleranța secundară la lactoză
Apare în urma unei afectiuni acute (gastroenterită) sau cronice (ex. boala Crohn sau boala celiacă), iar deficitul de lactază se manifestă temporar și este reversibil după regenerarea epitelului intestinal.
Simptomatologia este foarte variabilă. Produsele obținute în urma fermentației bacteriene a moleculelor de lactoză în intestinul gros (CO2, acizi grași, apă și metan) conduc la apariția de simptome cum ar fi: senzație de plenitudine, meteorism, dureri abdominale colicative. De asemenea, efectul osmotic al dizaharidelor poate provoca diaree. Mai mult, absorbția scăzută a glucozei în intestinul subțire poate induce temporar o stare de hipoglicemie și oboseală.
Simptomele debutează, de obicei, într-un interval de 30 minute până la 2 ore de la consumul alimentelor care conțin lactoză. Severitatea simptomelor depinde de mai mulți factori: toleranța individuală, rata de digestie, vârsta, grup etnic. Studiile au arătat ca 75% din pacienții cu intoleranță la lactoză au, concomitent, și intoleranță la fructoză.
Cât de sănătos este, de fapt, laptele?
Despre laptele de vacă găsim în Studiul China că este toxic pentru organismul uman datorită conținutului de aflatoxină, în proporție de 70%.
În laptele de vacă se găsește de 400% mai multă cazeină decât în laptele matern, reprezentând 80% din proteinele din lapte. Într-un litru de lapte matern sunt 1% proteine, din care 4% reprezintă conțintutul de cazeină, altfel spus 40 mg la 1 litru.
Laptele produce mucus. Rezidurile rezultate din descompunerea bacterică a cazeinei produc mucus dens și filamentos care se prinde de alte mucoase, obstrucționând diversele conducte ale tractului digestiv. În medie, un consumator de produse lactate are în organism circa 4-5 litri de mucus care obstrucționează organele interne: rinichii, splina, pancreasul, aparatul respirator. Când aceste acumulări vizează rinichii sau vezica biliară, se formează calculii.
Brânzeturile sunt foarte concentrate în cazeină, 150-200 g de brânză fiind echivalentul a 600-800 ml lapte, fără apă. Apa, care este rezerva alcalină din lapte, este extrasă in timpul procesului de prelucrare, rezultatul fiind alimentele deosebit de acide pentru organism.
Laptele de vacă însă, deși conține calciu, este dificil de asimilat; în acest proces, organismul pierde o parte din calciu, încercând să metabolizeze excesul de proteine din laptele de vacă și din derivate. Consecința este demineralizarea oaselor, a dinților și slăbirea întregului organism.
Laptele de vacă conține 59 hormoni diverși - informația hormonală din lapte, cea a creșterii accelerate, poate avea de-a face cu răspândirea celulelor cancerigene. Acești hormoni de creștere stimulează sinteza de androsteron, a cărui nivel crescut este asociat cu hirsutismul și cu sindromul ovarelor polichistice.
Conținutul ridicat de hormoni steroizi prezenți în laptele de vacă produce o suprastimulare a sistemului glandular. După o anumită perioadă de hiperactivitate, aceste glande se epuizează, devenind hipoactive. Activitatea redusă a glandelor pituitare, suprarenale și tiroidale provoacă degenerarea și creșterea anormală a celulelor.
Deficite nutriționale în intoleranța la lactoză
- Vitamina K - Multe din persoanele care prezintă intoleranță la lactoză au un deficit de vitamina K. Vitamina K2 ajută la metabolizarea calciului și este esențială într-o dietă recomandată în cazul intoleranței la lactoză. Se găsește în frunze verzi, germeni de broccoli, varză, broccoli, castraveți și frunze de busuioc deshidratate. Asigurați-vă de consumul zilnic al acestor alimente.
- Magneziu - Decifiența de magneziu este des întâlnită în cazul persoanelor cu afecțiuni digestive - boala celiacă, boala Crohn și intoleranța la lactoză. Magneziul intervine în reglarea metabolismului, a activității hormonale și a funcției cerebrale.
- Probiotice - Probioticele și alimentele care conțin probiotice pot influența PH-ul gastrointestinal, contribuind la o absorbție mai bună a nutrienților.
- Calciu - Consideral mineralul anti-osteoporoză, calciul nu intervine doar în sănătatea oaselor, el ajută și la reglarea ritmul cardiac, a controlului greutății corporale, diminuând riscul apariției și dezvoltării cancerului de colon și rect.
Alternative sănătoase la produsele lactate:
- Lapte vegetal - o sursă excelentă de calciu organic, putând fi asimilat foarte ușor de organism;
- Mozzarella vegană;
- Unt de migdale;
- Latte cu turmeric și ghimbir;
- Migdale;
- Semințe de susan;
- Semințe de chia;
- Toate plantele verzi (în special spanac, urzici, varză kale, păpădie, vlăstari).