Stilul de viață cotidian ne expune la un stres constant, iar principalul semn pe care îl dă ca răspuns organismul este nivelul ridicat de cortizol. Vorbim despre stres atunci când apare un dezechilibru al balanței între sarcinile pe care le avem de dus la capăt și resursele de care dispunem.
Stresul resimțit în mod continuu este extrem de nociv pentru întregul organism, iar primele modificări apar în modul de funcționare a axei HPA (hipotalamică-hipofizară-suprarenală). Hipotalamusul este regiunea creierului care menține homeostazia corporală, adică proprietatea organismului de a-și menține constantele interne între niște limite clare, deosebit de importante (de exemplu temperatura corporală, pH-ul sangvin sau tensiunea arterială). Glanda hipofizară este considerată glanda principală, „dirijorul” activității întregului sistem endocrin. Glandele suprarenale, situate în partea de sus a rinichilor, produc adrenalina și cortizolul.
Adaptogenii sunt o clasă unică de compuși activi care se găsesc în anumite plante și care sunt recunoscuți pentru capacitatea lor de a echilibra și de a susține răspunsul organismului în situațiile de stres (fizic sau psihic), atât pe termen scurt, cât și pe termen lung. În 1947, doctorul și omul de știință Nikolai Lazarev definea un adaptogen drept un agent ce permite corpului să contracareze un stresor fizic, chimic sau biologic ostil, prin sporirea nespecifică a rezistenței față de un astfel de stres, permițând în așa fel organismului să "se adapteze la circumstanțe stresante”. După cum explică mai departe fitoterapeutul Edward Wallace, un adapogen nu are o acțiune specifică, ci își adaptează funcția în acord cu reacția organismului la un factor stresor, având ca scop normalizarea proceselor fiziologice.
Când ne confruntăm cu un stresor, fizic sau psihic, corpul trece prin ceea ce se numește Sindromul General de Adaptare (GAS). GAS este un răspuns în trei etape: generarea semnalului de alarmă, opunerea rezistenței și starea de epuizare generată de primele două etape. Adaptogenii ajută organismul să rămână mai mult timp în faza de rezistență, împiedicând epuizarea (cunoscută și ca “burn-out” - pierderea tonusului vital, aplatizarea emoţională şi tocirea receptivităţii faţă de nevoile celorlalţi) sau declanșarea altor dezechilibre. Însă beneficiile lor nu se rezumă la doar atât. Adaptogenii ajută și la îmbunătățirea funcționării sistemului imunitar, la menținerea unei greutăți corporale sănătoase, cresc rezistența fizică și focusul mental și contribuie la obținerea unei stări emoționale echilibrate.
Care sunt plantele adaptogene și cum acționează?
Înțelepciunea comună postulează prevenirea stresului cu orice preț, însă aceasta nu este o soluție practică și nici realistă. Într-adevăr, este nevoie de o privire onestă asupra factorilor implicați și uneori de o reevaluare curajoasă a situației care provoacă reacția de alarmă a organismului, dar nu trebuie să uităm că trăim în epoca în care avem acces la superalimentele care reduc stresul și ne ajută să ne deconectăm de la problemele zilnice.
1.
ASHWAGANDHA
Ashwagandha (Withania somnifera) sau ginsengul indian este o plantă tropicală care crește sălbatic în India, Asia de Est și Africa de Sud, fiind folosită de secole în medicina ayurvedică. În sanscrită, “ashwa” înseamnă “cal”, inducând ideea că planta are potențialul de a conferi puterea și vigoarea unei cabaline. Ashwagandha face parte din familia tomatelor, având ca principale componente bioactive withanolidele (lactone sterolice), componente chimice care acționează ca precursori ai hormonilor ce reglează răspunsurile organismului la stres și relaxare. Considerată a fi un adevarat dar al naturii pentru omenire, această plantă medicinală are o acțiune benefică asupra întregii axe HPA (hipotalamus, hipofiză, glande suprarenale), ajutând în mod subtil la o echilibrare a întregului organism. Până în prezent s-au efectuat peste 200 de studii asupra beneficiilor medicale ale rădăcinii de ashwagandha.
2.
MACA
Maca (Lepidium meyenii Walp) este o plantă originară din Peru, fiind utilizată de secole de către peruanii indigeni pentru valoarea sa nutritivă și pentru proprietățile sale curative. Numită și ginseng peruvian, a fost folosită de multe culturi drept potențator al fertilității și libidoului, în special pentru bărbați, fiind considerată unul dintre cei mai puternici afrodisiaci naturali. Este bogată în vitamine și minerale, are un gust dulce-picant și o aromă bogată de melasă caramelizată care se îmbină perfect cu gustul de cacao. Maca (pulberea de rădăcină) este alcătuită din aproximativ 18% proteine, 76,5% carbohidraţi, 5% grăsimi şi 8,5% fibre (carbohidraţi indigestibili). Având un efect energizant, se recomandă să fie consumată în prima parte a zilei. Ca adaptogen, maca contribuie la echilibrul hormonal și stimulează glanda pituitară, ce intervine în susținerea hormonală la nivelul întregului organism.
3.
GINSENGUL SIBERIAN
Ginsengul siberian (Eleutherococcus senticosus) este un arbust mic și lemnos din familia Araliaceae (nu aparține genului Panax ca celelalte forme de ginseng și nu conține substanțele active specifice acestuia), crescând în locuri destul de inaccesibile din estul îndepărtat al Siberiei. Este cea mai activă formă de ginseng, fiind considerat a fi un leac universal al medicinii orientale care a fost folosit de multe secole de către șamanii siberieni și practicanții medicinei populare. Deși este cunoscut de mii de ai, a fost redescoperit la mijlocul secolului XX, când oamenii de ştiinţă ruşi au început investigațiile ştiinţifice asupra compușilor plantei care „produc o rezistenţă nespecifică a organismului” (bine-cunoscuții adaptogeni). Preparate din ginsengul siberian au fost utilizate în scop medicinal în Germania dinainte de 1980, planta fiind notificată de către autoritatea germană în categoria produselor medicinale. În Rusia, este deseori integrat în dieta sportivilor de performanță.
4.
RHODIOLA ROSEA
Rhodiola rosea este o plantă întâlnită în regiunile arctice ale Europei și Asiei, de la munții Himalaya din Asia Centrală, la partea de nord a Canadei, Islanda, partea de nord a Scandinaviei, dar și la noi, în apropierea celor mai înalte vârfuri ale Carpaților. Vikingii foloseau planta pentru a dobândi mai multă forță și rezistență fizică, împărații chinezi așteptau „rădăcina aurie” din Siberia pentru a o folosi în preparate lor medicinale, iar in Asia Centrală infuzia cu rhodiola era considerată unul dintre cele mai eficiente tratamente pentru răceală și gripă. Primele studii științifice rusești și scandinave, începute în 1960, au confirmat proprietățile pentru care rhodiola rosea este folosită de peste 2000 de ani. Cea mai prețuită proprietate a plantei o constituie însă efectul adaptogen, mecanismul său de acțiune incluzând normalizarea nivelurilor de cortizol și îmbunătățirea oxidului nitric, un produs chimic relaxant pentru artere pe care corpul îl produce în mod natural.
5.
SCHISANDRA
Recunoscută în medicina asiatică de peste 2.000 de ani pentru proprietățile sale terapeutice extraordinare, Schisandra chinensis este o plantă cățărătoare, asemănatoare cu viţa de vie. Prin faptul că fructele sale combină toate cele cinci gusturi (dulce, sărat, acru, amar și iute), în China Antică se consideră că schisandra înmagazinează energia vitală a elementelor primordiale - lemn, foc, pământ, metal și apă - care stau la baza medicinei tradiționale chineze. Tot în tradiția chinezească se consideră că schisandra acționează pe toate cele 12 meridiane energetice ale corpului uman, întărindu-l din interior. Mult timp europenii nu știau nimic despre această plantă. Abia în anul 1942 au început să se facă unele cercetări ale efectelor schisandrei asupra organismului uman, constatându-se că cea mai eficace acţiune o are tinctura din fructe și seminţe. Specificul acestei plante este dat de schisandrină și schisandrol, substanțe antioxidante care se regăsesc atât în fructele cât și în frunzele, semințele și scoarța ei și care încetinesc procesul de îmbătrânire, regenerează celulele, modulează imunitatea și stimulează selectiv funcțiile organismului ajutându-l să se adapteze fizic și psihic.
Ashwagandha (Withania somnifera) sau ginsengul indian este o plantă tropicală care crește sălbatic în India, Asia de Est și Africa de Sud, fiind folosită de secole în medicina ayurvedică. În sanscrită, “ashwa” înseamnă “cal”, inducând ideea că planta are potențialul de a conferi puterea și vigoarea unei cabaline. Ashwagandha face parte din familia tomatelor, având ca principale componente bioactive withanolidele (lactone sterolice), componente chimice care acționează ca precursori ai hormonilor ce reglează răspunsurile organismului la stres și relaxare. Considerată a fi un adevarat dar al naturii pentru omenire, această plantă medicinală are o acțiune benefică asupra întregii axe HPA (hipotalamus, hipofiză, glande suprarenale), ajutând în mod subtil la o echilibrare a întregului organism. Până în prezent s-au efectuat peste 200 de studii asupra beneficiilor medicale ale rădăcinii de ashwagandha.
2. MACA
Maca (Lepidium meyenii Walp) este o plantă originară din Peru, fiind utilizată de secole de către peruanii indigeni pentru valoarea sa nutritivă și pentru proprietățile sale curative. Numită și ginseng peruvian, a fost folosită de multe culturi drept potențator al fertilității și libidoului, în special pentru bărbați, fiind considerată unul dintre cei mai puternici afrodisiaci naturali. Este bogată în vitamine și minerale, are un gust dulce-picant și o aromă bogată de melasă caramelizată care se îmbină perfect cu gustul de cacao. Maca (pulberea de rădăcină) este alcătuită din aproximativ 18% proteine, 76,5% carbohidraţi, 5% grăsimi şi 8,5% fibre (carbohidraţi indigestibili). Având un efect energizant, se recomandă să fie consumată în prima parte a zilei. Ca adaptogen, maca contribuie la echilibrul hormonal și stimulează glanda pituitară, ce intervine în susținerea hormonală la nivelul întregului organism.
3. GINSENGUL SIBERIAN
Ginsengul siberian (Eleutherococcus senticosus) este un arbust mic și lemnos din familia Araliaceae (nu aparține genului Panax ca celelalte forme de ginseng și nu conține substanțele active specifice acestuia), crescând în locuri destul de inaccesibile din estul îndepărtat al Siberiei. Este cea mai activă formă de ginseng, fiind considerat a fi un leac universal al medicinii orientale care a fost folosit de multe secole de către șamanii siberieni și practicanții medicinei populare. Deși este cunoscut de mii de ai, a fost redescoperit la mijlocul secolului XX, când oamenii de ştiinţă ruşi au început investigațiile ştiinţifice asupra compușilor plantei care „produc o rezistenţă nespecifică a organismului” (bine-cunoscuții adaptogeni). Preparate din ginsengul siberian au fost utilizate în scop medicinal în Germania dinainte de 1980, planta fiind notificată de către autoritatea germană în categoria produselor medicinale. În Rusia, este deseori integrat în dieta sportivilor de performanță.
4. RHODIOLA ROSEA
Rhodiola rosea este o plantă întâlnită în regiunile arctice ale Europei și Asiei, de la munții Himalaya din Asia Centrală, la partea de nord a Canadei, Islanda, partea de nord a Scandinaviei, dar și la noi, în apropierea celor mai înalte vârfuri ale Carpaților. Vikingii foloseau planta pentru a dobândi mai multă forță și rezistență fizică, împărații chinezi așteptau „rădăcina aurie” din Siberia pentru a o folosi în preparate lor medicinale, iar in Asia Centrală infuzia cu rhodiola era considerată unul dintre cele mai eficiente tratamente pentru răceală și gripă. Primele studii științifice rusești și scandinave, începute în 1960, au confirmat proprietățile pentru care rhodiola rosea este folosită de peste 2000 de ani. Cea mai prețuită proprietate a plantei o constituie însă efectul adaptogen, mecanismul său de acțiune incluzând normalizarea nivelurilor de cortizol și îmbunătățirea oxidului nitric, un produs chimic relaxant pentru artere pe care corpul îl produce în mod natural.
5. SCHISANDRA
Recunoscută în medicina asiatică de peste 2.000 de ani pentru proprietățile sale terapeutice extraordinare, Schisandra chinensis este o plantă cățărătoare, asemănatoare cu viţa de vie. Prin faptul că fructele sale combină toate cele cinci gusturi (dulce, sărat, acru, amar și iute), în China Antică se consideră că schisandra înmagazinează energia vitală a elementelor primordiale - lemn, foc, pământ, metal și apă - care stau la baza medicinei tradiționale chineze. Tot în tradiția chinezească se consideră că schisandra acționează pe toate cele 12 meridiane energetice ale corpului uman, întărindu-l din interior. Mult timp europenii nu știau nimic despre această plantă. Abia în anul 1942 au început să se facă unele cercetări ale efectelor schisandrei asupra organismului uman, constatându-se că cea mai eficace acţiune o are tinctura din fructe și seminţe. Specificul acestei plante este dat de schisandrină și schisandrol, substanțe antioxidante care se regăsesc atât în fructele cât și în frunzele, semințele și scoarța ei și care încetinesc procesul de îmbătrânire, regenerează celulele, modulează imunitatea și stimulează selectiv funcțiile organismului ajutându-l să se adapteze fizic și psihic.