Astragalus pudra, bio, 125g, crud si sanatos

Nu există recenzii

Preț de vânzare22,00 lei

Cu o tulpină lemnoasă, frunze ovale și flori de un galben solar, Astragalusul sau Zăvăcusta este o plantă prea puţin cunoscută şi folosită la noi în țară, deşi în alte zone ale lumii este ridicată la rang de „plantă a nemuririi”. Uitat și mai apoi redescoperit, astragalusul a ajuns în atenția cercetătorilor prin capacitatea sa deosebită de a frâna îmbătrânirea celulară prin protejarea celulelor împotriva radicalilor liberi și oxidării. Considerată acum drept una dintre cele mai valoroase plante medicinale din lume, astragalusul a fost folosit de mii de ani în medicina chineză, ca tonic general. Celebritatea astragalusului constă în faptul că este, alături de chlorella, un foarte puternic stimulator de telomeraze, având efecte reîntineritoare. Telomerazele sunt enzimele care controlează telomerii iar aceștia din urmă sunt regiuni de ADN situate la capatul cromozomilor, regiuni ce au rolul de a proteja materialul genetic al celulei. Cercetătorii au descoperit că există o legatură între micșorarea lungimii telomerilor și procesul îmbătrânirii și al apariției bolilor.

CONȚINUT:

  • polizaharide și monozaharide
  • molecula TAT2 (regenerează telomerii)
  • saponine și triterpene
  • aminoacizi
  • magneziu, crom, mangan, potasiu, vanadiu

EFECTE:

  • are un puternic efect anti-îmbătrânire (prin prezența telomerazelor), fiind un ingredient comun în loțiunile anti-aging, în creme sau unguente.
  • este un bun antibacterian și antiinflamator, cu beneficii promițătoare pentru cicatrizarea și vindecarea rănilor, datorită prezenței polizaharidelor și saponinelor
  • reglează glucoza din sânge și previne diabetul, prin creșterea sensibilității receptorilor celulari insulinici și îmbunătățirea microcirculației în stări hiperglicemice
  • are proprietăți anti-cancerigene și de reducere a efectelor secundare ale chimioterapiei
  • poate îmbunătăți funcția rinichilor prin creșterea cantității de hemoglobină în celulele roșii și scăderea proteinuriei (excreția proteinelor în urină)
  • susține producerea de celule stem în măduvă, în țesutul limfatic și diferențierea lor în celulele active ale sistemului imunitar
  • îmbunătățește funcțiile timusului și ale splinei
  • oferă protecție pulmonară prin reducerea fenomenelor de fibrozare
  • reduce nivelul transaminazelor și împiedică degenerarea celulei hepatice de etiologie virală, alcoolică, toxică sau metabolică
  • reprezintă un tratament adjuvant pentru astm
  • poate îmbunătăți funcționarea sistemului cardiovascular prin prezența flavonoidelor care ajută la prevenirea acumulării de depozite în artere
  • reduce diareea, flatulența și hiperaciditatea gastrică

DOZA: întreținere = ½ linguriță (prudență în hipertensiunea arterială și boli autoimune; poate interacționa cu medicamente ca ciclofosfaminele, litiul sau imunosupresoarele)

Ingrediente: 100% pudra de astragalus

Valori nutriționale/100g:

  • Energie: 1181Kj / 283Kcal
  • Grăsimi: 2.52g din care saturate 0.78g
  • Carbohidrați: 28.07g din care zaharuri 12.27g
  • Proteine: 18.31g
  • Fibre: 37.41g
  • Săruri: 0.046g


*Efectele utilizării produselor comercializate de Crud și sănătos variază de la o persoana la alta, iar ele pot diferi de cele descrise pe site. Informațiile prezente aici au scop educativ și nu trebuie folosite pentru a preveni, diagnostica, trata sau vindeca vreo boală. Înainte de administrare, se recomandă avizul medicului. A nu se depăși doza recomandată pentru consumul zilnic!
*Acest produs nu conține urme de arahide, ulei de arahide, susan, lapte și derivatele acestuia, ouă, pește, crustacee, soia, grâu, gluten, sulfiți, produse modificate genetic sau alți alergeni cunoscuți.

Descriere

Ar putea sa-ti mai placa

Vizualizate recent