Vitamina B12 - de ce este benefică pentru organism și ce se întâmplă în caz de exces

Vitamina B12, cunoscută și sub numele de cobalamină, este o vitamină esențială în formarea celulelor roșii din sânge și în funcționarea corectă a sistemului nervos. Vitamina B12 vine sub forma unui compus cristalin roșu cunoscut sub numele de „vitamina roșie”. Denumirea de „cobalamina” se referă la conținutul său de cobalt, unic printre vitamine. De altfel, cobalamina este esențială pentru creștere, diviziunea celulară, funcționarea corectă a tuturor celulelor din organism și echilibrul sistemului nervos.

În cazul în care te întrebai la ce ajută vitamina B12, îți spunem că are un rol esențial în sinteza ADN-ului și ARN-ului, proteinelor, mielinei (substanță care protejează fibrele nervoase), dar și în formarea celulelor roșii din sânge. Pentru ca procesul de absorbție a vitaminei B12 să aibă loc corect, este necesară prezența acidului clorhidric, precum și asocierea cu o substanță secretată de mucoasa stomacului (factorul intrinsec). Acesta poate fi apoi depozitat de către organism în ficat, pancreas, inimă și creier. Deoarece aceste rezerve de B12 sunt mari, debutul simptomelor cauzate de deficiență poate dura ani de zile. Spre deosebire de alte vitamine din complexul B, care sunt excretate prin urină, B12 este eliminată prin bilă. Este solubilă în apă, asemenea vitaminei C și a tuturor celorlalte vitamine din complexul B.

1. Vitamina B12: beneficii pentru organism

Acum că ai aflat ce este vitamina B12, a venit timpul să știi și care sunt beneficiile pe care le aduce organismului. Vitamina B12 ajută la prevenirea bolilor cardiovasculare (în combinație cu vitaminele B6 și B9), tratarea tulburărilor cauzate de boala Alzheimer și la prevenirea efectelor secundare ale angioplastiei. Rolul vitaminei B12 poate fi extins chiar până la tratarea anemiei megaloblastice, anemiei pernicioase sau neuropatiei diabetice. Toate acestea, însă, trebuie stabilite împreună cu medicul tău curant pentru că el știe cel mai bine istoricul afecțiunilor tale.

2. Doza zilnică recomandată de vitamina B12

Chiar dacă vorbim despre o vitamină, aceasta nu trebuie nici să lipsească din dieta noastră zilnică, nici să fie consumată în exces. Aportul suficient de vitamina B12 la copii diferă față de cel indicat adulților și este exprimat în micrograme (µg):

  • Copii 0-6 luni: 0.4 µg;
  • Copii 7-12 luni: 0.5 µg;
  • Copii 1-3 ani: 0.9 µg;
  • Copii 4-8 ani: 1.2 µg;
  • Copii 9-13 ani: 1.8 µg;
  • +14 ani: 2.4 µg;
  • Femeile însărcinate: 2.6 µg;
  • Femeile care alăptează: 2.8 µg.

3. Alimente și surse de vitamina B12 

În alimente, vitamina B12 se găsește în principal în produse de origine animală, inclusiv în crustacee. Există și unele produse de origine vegetală care conțin această vitamină, cum ar fi spirulina, dar încă nu este dovedit faptul că această formă poate fi absorbită de organism. Unele cereale pentru micul dejun și unele băuturi din soia au un conținut bogat de vitamina B12. În mare, găsești vitamina B12 în fructe de mare, organe animale, pește gras, pește slab, carne albă, carne roșie, produse lactate, ouă. Dacă vrei să știi în ce se găsește vitamina B12, am pregătit o listă de alimente și aportul de B12 (exprimat în micrograme) per suta de grame:

  •  Ficat de vită: 71 µg până la 83 µg;
  • Rinichi și ficat de miel, curcan și vițel: 37 µg până la 77 µg;
  • Caracatiță fiartă: 36 µg;
  • Creier de vițel: 10 µg până la 21 µg;
  • Ton la grătar: 11 µg;
  • Organe de pui: 9 µg;
  • Somon: 4 µg până la 6 µg;
  • Păstrăv curcubeu: 5 µg;
  • Hering marinat: 5 µg;
  • Carne de vită și mânzat: 2 µg până la 4 µg;
  • Conserve de ton: 2 µg până la 4 µg;
  • Ou: 3 µg.

3. Alimente și surse de vitamina B12

Astfel, dacă dieta ta este suficient de bogată în proteine, riscurile deficitului de vitamina B12 sunt minore. Consumul unei singure porții de carne sau pește (de la 120 grame până la 150 grame – în funcție de greutatea și sexul tău) este suficient pentru a-ți satisface nevoile, mai ales dacă incluzi în dieta ta un ou sau o altă sursă de proteină ​​animală la micul dejun.

Indiferent de dieta alimentară, există multe cauze care pot fi responsabile pentru epuizarea treptată a rezervelor de vitamina B12. Acestea din urmă pot trece complet neobservate ani de zile din cauza absenței unor simptome specifice.

4. Cum ne afectează lipsa de vitamina B12?

Rezervele de vitamina B12 din organism sunt importante. Simptomele care apar din cauza lipsei de vitamina B12 pot dura luni sau chiar ani pentru a se dezvolta și sunt dificil de diagnosticat. Lipsa de B12 cauzează stări de oboseală, slăbiciune, dificultăți de respirație, stări de greață, constipație, flatulență, pierderea apetitului și pierderea în greutate. De asemenea, în cazul în care ai carențe de vitamina B12 îți poți da seama din următoarele simptome neurologice: furnicături și amorțeală la nivelul membrelor, dificultate atunci când mergi pe jos, tulburări de dispoziție, pierderea memoriei și demența.

Vitamina B12 scăzută la nivel de conținut în organism este adesea asociat cu o problemă de absorbție. B12 din alimente este legată de proteinele din care se separă sub acțiunea acidității stomacului și a enzimelor. Odată desprinsă de proteină, trebuie să se lege de factorul intrinsec, o substanță secretată de mucoasa stomacului, pentru a trece prin sânge. Absorbția vitaminei B12 este redusă dacă una dintre cele două etape este încetinită. Persoanele cu anemie pernicioasă (sau anemie Biermer) nu secretă factorul intrinsec necesar pentru absorbția vitaminei B12. Se estimează că între 10% și 30% dintre vârstnici au dificultăți în absorbția vitaminei B12 din cauza acidității gastrice scăzute. Medicii recomandă persoanelor cu vârsta de peste 50 de ani să își ia necesarul de B12 din suplimente și vitamine sau din alimente cu conținut bogat de B12, deoarece în această formă este ușor absorbită, chiar și în cazurile de aciditate gastrică scăzută.

Persoanele cu un stil de viață vegetarian, care nu consumă produse de origine animală, sunt expuși riscului de deficit de vitamina B12. Există controverse cu privire la acest lucru, deoarece corpul uman are rezerve mari de B12, iar bacteriile intestinale sunt capabile să sintetizeze cantități mici de B12. Cu toate acestea, majoritatea surselor spun că o dietă cu lipsă de B12 va epuiza în cele din urmă aceste rezerve după câțiva ani. Femeile vegetariene care sunt însărcinate sau care alăptează ar trebui să se asigure de faptul că dieta lor de zi cu zi conține suficientă vitamină B12, astfel încât copilul lor să nu le epuizeze resursele și așa scăzute.

Deficitul de vitamina B12 este o cauză a anemiei megaloblastice, care apare în momentul în care celulele roșii din sânge sunt anormal de mari. Există mai multe cauze asociate cu această formă de anemie, inclusiv deficitul de acid folic sau alte tulburări metabolice. Această formă de anemie poate fi rezolvată cu un tratament cu vitamina B12.

Deficitul de vitamina B12 poate duce la diverse tulburări neurologice și comportamentale, cum ar fi ataxie, slăbiciune musculară, incontinență, hipotensiune arterială, vedere afectată, tulburări psihotice și de dispoziție. Persoanele cu risc de a dezvolta deficit de vitamina B12, conform unor studii de specialitate, sunt vegetarienii, bătrânii și bebelușii. Mai multe studii au demonstrat eficacitatea administrării orale sau intramusculare a vitaminei B12 (până la 2,000 mg) în prevenirea sau tratamentul deficienței de vitamina B12.

5. Există contraindicații pentru vitamina B12?

Deoarece simptomele deficienței severe de B12 pot fi mascate prin administrarea de acid folic în doze mari (mai mult de 1000 µg pe zi), acest lucru trebuie să se facă sub o atentă supraveghere medicală, deoarece această deficiență poate duce la leziuni neurologice ireversibile.

Persoanele cu boli cardiovasculare, cu istoric de infarct miocardic sau care prezintă un risc ridicat de boli cardiovasculare au contraindicații de administrare de vitamina B12. Dozele foarte mari de vitamina B6, B9 și B12 luate pe perioade lungi de timp pot crește riscul de recidivă cardiovasculară și deces. În plus, excesul de vitamina B12 poate agrava acneea.

6. Tratament cu vitamina B12: ce boli poate vindeca? 

De-a lungul timpului, cercetătorii au studiat în detaliu vitamina B12 și au ajuns la concluzia că aceasta poate fi foarte benefică în tratamentul unor boli, dar și în prevenirea anumitor efecte secundare în urma acestora. Atenție: acest lucru nu înseamnă că doar prin administrarea de B12 vei putea vindeca anumite afecțiuni.

Boli cardiovasculare

Nivelurile ridicate de homocisteină din sânge cresc riscul bolilor cardiovasculare, formării cheagurilor de sânge și aterosclerozei. Autorii unei meta-analize au concluzionat că suplimentarea zilnică cu vitamina B poate reduce nivelurile ridicate de homocisteină din sânge, în timp ce un alt studiu raportează o scădere a depunerii lipidelor pe artere la persoanele tratate cu o combinație de vitamina B. Dozele utilizate în aceste studii au variat de la 0,02 la 1 mg de vitamina B12, în combinație cu 1,5 mg de acid folic și 5-50 mg de vitamina B6.

Boala Alzheimer

Mai multe studii au raportat un deficit de vitamina B12 la pacienții cu boala Alzheimer. Cu toate acestea, eficacitatea aportului de vitamina B12 asupra tulburărilor cognitive și comportamentale nu a fost încă demonstrată.

Angioplastia

Rezultatele privind eficacitatea unei combinații de acid folic și vitaminele B6 și B12 sunt contradictorii. Un studiu a raportat că această combinație de vitamina B reduce riscul de evenimente cardiace adverse după angioplastie. Cu toate acestea, o altă echipă de cercetători a arătat că această combinație crește riscul de restenoză (o nouă obstrucție a arterelor coronare).

Cancerul de sân

Cercetătorii de la Universitatea Johns Hopkins (SUA) au raportat că femeile cu cancer de sân au niveluri mai scăzute de vitamina B12 în sânge decât cele fără cancer. Cu toate acestea, un alt studiu nu a constatat nicio asociere între nivelurile de vitamina B12 și riscul de cancer de sân. Pe de altă parte, nu s-a observat niciun efect reductiv al unei combinații de acid folic și vitaminele B6 și B12 asupra riscului de cancer de sân.

 7. Vitamina B12 crescută: cauze și urmări în caz de exces

Vitamina B12 are numeroase beneficii pentru sănătate, în special pentru producerea de celule roșii din sânge, care transportă oxigen în organism. Se găsește în principal în alimentele de origine animală, cum ar fi carnea, peștele, ouăle și produsele lactate.

Cercetătorii olandezi de la Universitatea din Groningen au investigat posibilele consecințe în cazul în care în sânge există o doză de vitamina B12 mai mare decât ar trebui. Ei au analizat datele a aproximativ 5,500 de persoane. Concluziile ne arată că cei la care au găsit vitamina B12 mărită prezintă un risc semnificativ de mortalitate prematură. Cauza și efectul nu sunt stabilite încă. Având în vedere metodologia studiului, este imposibil să știm dacă vitamina B12 este cauza sau dacă sunt implicați alți parametri. Este posibil ca o intoxicație cu vitamina B12 să fie legată de un aport ridicat de grăsimi saturate de la animale, ceea ce poate crește nivelul de colesterol, despre care știm foarte bine faptul că este un factor de risc cardiovascular. Din acest motiv, încearcă să îți creezi o dietă zilnică echilibrată, fără exces de grăsimi, zahăr și, eventual, cu produse fără gluten.

7. Vitamina B12 crescută - cauze și urmări în caz de exces

Vitamina B12 este necesară pentru întregul organism, însă nu trebuie neglijate nici celelalte vitamine (complexul B, vitamina C, vitamina D ș.a.), oligoelementele (seleniu, zinc) sau mineralele (calciu, fier, potasiu, magneziu ș.a.). Important este să îți creezi și să adopți o dietă profilactică în fiecare zi, cu mese diversificate și variate, care să conțină alimente sănătoase. Un stil de viață sănătos este absolut necesar în zilele noastre, când suntem expuși alimentelor procesate și fast-food-ului. Dacă te-ai hotărât să începi să trăiești sănătos și să ai grijă de corpul tău, crudsisanatos.ro îți pune la dispoziție o gamă variată de suplimente, alimente, produse fără gluten, vitamine, remedii, superalimente, dar și cărți care să te ajute în acest parcurs.

 

Sursă foto: freepik.com

Lasă un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de a fi publicate