Descriere
Recunoscută în medicina asiatică de peste 2.000 de ani pentru proprietățile sale terapeutice extraordinare, Schisandra chinensis este o plantă cățărătoare, asemănatoare cu viţa de vie, cu fructe mici şi roşii care cresc în ciorchine și care poate ajunge până la o înălțime de 3 până la 6 metri. Prin faptul că fructele sale combină toate cele cinci gusturi (dulce, sărat, acru, amar și iute), în China Antică se considera că schisandra înmagazinează energia vitală a elementelor primordiale - lemn, foc, pământ, metal și apă - care stau la baza medicinei tradiționale chineze. Tot în tradiția chineză se consideră că schisandra acționează pe toate cele 12 meridiane energetice ale corpului uman, întărindu-l din interior. Specificul acestei plante este dat de schisandrină și schisandrol, substanțe antioxidante care se regăsesc atât în fructele cât și în frunzele, semințele și scoarța ei și care încetinesc procesul de îmbătrânire, regenerează celulele, au efect adaptogen și modulează imunitatea. Schisandra poate fi plantată și la noi în țară, fiind total adaptată la ger, foarte uşor de îngrijit şi rezistentă la boli.
CONȚINUT:
- vitaminele C, E; fier, calciu, fosfor
- antioxidanți (peste 30 de tipuri de lignani – schisandrină, schisandrol)
- acizi organici (citric, malic, tartric)
- uleiuri volatile
DOZA: întreținere = ½ linguriță
*Efectele utilizării produselor comercializate de Crud și sănătos variază de la o persoana la alta, iar ele pot diferi de cele descrise pe site. Informațiile prezente aici au scop educativ și nu trebuie folosite pentru a preveni, diagnostica, trata sau vindeca vreo boală. Înainte de administrare, se recomandă avizul medicului. A nu se depăși doza recomandată pentru consumul zilnic!
😋 Ar putea să-ți placă și
Curmale medjool choice large eco, 500g
Mango fruct deshidratat, bio, 250g, crud si sanatos
Dude negre deshidratate, bio, 250g, crud si sanatos
Catina incasa (physalis) fructe deshidratate, bio, 250g, crud si sanatos
Zmeura bio liofilizata 35g Dennree
Smochine bio soft 200g Rapunzel
Capsuni liofilizate felii, 35g, dennree
Smochine bio natural 500g Rapunzel
Prune bio soft fara samburi 200g Rapunzel
Merisoare ecologice 200g Dennree
Smochine bio larida 500g Dennree
Caise bio intregi dulci 500g Rapunzel
Smochine bio protoben proiect demeter 250g Rapunzel
Caise dulci fara samburi, dennree, 250g
Prune bio California fara samburi 250g Dennree
Smochine bio 250g Rapunzel
Completează cu 👇
DRAINAFLORE DETOXIFIERE BIO, 20 fiole din sticla x 15ml, SUPERDIET
Plasma marina Hipertonica Oligocean Metoda Quinton, 30 fiole x 10ml, 300ml, Laboratoires SuperDiet
Bio Prop by Bio Dentist - supliment natural pentru preventie parodontoza si igiena orala 12 doze x 3ml
Magneziu marin hipertonic AquaMag - Oligocean, 30 fiole x 10ml, 300ml, Laboratoires SuperDiet
Plasma marina Izotonica Oligocean Metoda Quinton, 30 fiole x 10ml, 300ml, Laboratoires SuperDiet
Praf de copt eco fara gluten 3x17g Biovegan
Vitamina C Lipozomala ASCOLIP 1000mg
Seminte de Chia Bio 1kg Bio Planet
Ulei de cocos ecologic premium, bio, 500ml, crud si sanatos
PROTOCOL SLABIRE, BIO, 30 fiole din sticla x 15ml, SUPERDIET
Seminte de pin, bio, 125g, crud si sanatos
Fulgi mici de ovaz ecologic FARA GLUTEN 1kg BauckHof
Carob (roscove) pudra, bio, 250g, crud si sanatos
Quinoa ecologica 500g Rapunzel
Ginseng siberian pudra, bio, 125g, crud si sanatos
Irish moss alge deshidratate, bio, 60g, crud si sanatos
Vizualizate recent
💚 Apreciate în aceeași categorie 💚
Curmale medjool choice large eco, 500g
Mango fruct deshidratat, bio, 250g, crud si sanatos
Dude negre deshidratate, bio, 250g, crud si sanatos
Catina incasa (physalis) fructe deshidratate, bio, 250g, crud si sanatos
Curmale bio fara samburi Deglet Nour 250g Rapunzel
Caise bio intregi dulci 500g Rapunzel
Smochine bio protoben proiect demeter 250g Rapunzel
Smochine bio 250g Rapunzel
Smochine bio larida 500g Dennree
Prune bio soft fara samburi 200g Rapunzel
Smochine bio natural 500g Rapunzel
Smochine bio soft 200g Rapunzel
Caju crud eco 200g Smart Organic
Capsuni liofilizate felii, 35g, dennree
Ananas bucati in suc de ananas bio 350g Dennree
Goji fructe deshidratate, bio, 250g, crud si sanatos
PRIMESTE -15% DIN TOTALUL COMENZII
Aboneaza-te la newsletter si afla saptamanal despre ofertele Verlin